Există cazuri în care, indiferent cât de determinaţi am fi să spargem toate recordurile în materie de sport, nu reuşim să ne ducem la capăt misiunea, din cauza îmbrăcămintei neadecvate. Cu certitudine multora li s-a întâmplat să renunţe la o clasă de cycling sau de pilates din cauza faptului că echipamentul nu le permitea să pedaleze corespunzător sau să efectueze anumite mişcări ale corpului.

Alegerea echipamentului potrivit pentru sport poate reprezenta o adevarată provocare. Există mai mulţi factori de care ar trebui să ţinem cont.

Alege materialele potrivite

Este ideal să alegi materiale în care să te simţi confortabil, dar totodată să fie capabile să absoarbă transpiraţia în timp ce faci sport şi să permită corpului „să respire”. Echipamentele din poliester, polipropilenă, lycra sau spandex sunt printre cele mai bune, iar bumbacul trebuie evitat. Ţesătura de bumbac  îngreunează activitatea corporală, adeseori se lipeşte de corp şi nu este recomandată pentru activităţile fizice de intensitate mare. De asemenea, este recomandat să iei în considerare şi hainele din anumite linii de îmbrăcăminte pentru sport, care sunt confecţionate din fibre speciale. Acestea duc la reglarea temperaturii corpului, o menţin constantă la parametri optimi şi ajută la eliminarea transpiraţiei prin evaporare, pielea rămânând uscată.

Accesoriile, de evitat la sală

Bijuteriile, atât cele mari, cât şi cele mici, te pot incomoda sau chiar te pot răni. Evită să le porţi în timpul antrenamentelor la sala de fitness.

De ce echipament ai nevoie la sală?

Echipamentul pentru sală este extrem de important.  Cele mai recomandate sunt echipamentele de sport mulate, care permit executarea mişcărilor complicate, fără a incomoda.

În principiu, ai nevoie de tricouri, maiouri, bustiere, dacă este cazul, pantaloni, şosete care nu trebuie să fie prea strânse pentru a nu împiedica circulaţia şi pantofi sport. Investeşte în pantofi sport de calitate, confortabili, care să nu fie grei şi să nu îţi creeze disconfort în timpul antrenamentelor la sală.

Alege-ţi echipamentul potrivit şi vino la Body Art Wellness Club, situat în incinta RIN Grand Hotel! Te aşteptăm la antrenamente!